Lecţia_22.2

Să citim:

Munţii Carpaţi, 13 august, 2009
De când am început această excursie am impresia că am intrat într-o realitate paralelă, într-o altă lume în care sufletul unei femei susţine zidurile unei biserici, un bărbat ţine fulgerul în mână, un dac a coborât de pe Columna lui Traian, conţii şi domnitorii devin vampiri, iar vântul şi ploile sculptează stânci în vârful munţilor.
Astăzi stau cu jurnalul pe genunchi lângă un cap uriaş de piatră şi mi se pare că sunt pe Platoul Gizeh, în faţa Sfinxului egiptean. Şi totuşi sunt în România, la 2206 metri altitudine în Munţii Carpaţi, pe vârful Babele.
Nu voi uita niciodată cum am ajuns aici. Planul era să urcăm din Buşteni cu telecabina, dar tata a avut o idee grozavă. „Cine urcă pe jos cu mine? Ştiu eu un traseu minunat”. Şi aşa, în timp ce mamele şi băieţii aşteptau la rând, doi câte doi, la telecabină, eu cu tata şi cu nenea Andrei am pornit tustrei să căutăm poteca marcată cu triunghiul albastru care va fi ghidul nostru până aproape de Babele.
La început a fost uşor. Am mers după triunghiul albastru pe un drum forestier, dar apoi am cotit la stânga prin pădure, unde am avut un urcuş abrupt. Dar a meritat, pentru că am văzut două cascade minunate. Însă adevăratul cadou l-am primit la ieşirea din pădure: Valea Jepilor în toată frumuseţea ei.
Ceea ce a urmat a fost o mică aventură: un urcuş mai abrupt care este asigurat cu lanţuri si cablu de oţel. Mergeam atenţi în şir, unul câte unul. În dreapta era prăpastia care parcă ne absorbea... Am privit în jos o dată, de două ori... Primejdia plutea în aer şi totul era înzecit mai spectaculos decât privit din telecabină! „Rămâne secretul nostru”, a spus tata. Am fost de acord. Dar bunicul cred că poate să afle câte ceva... Am continuat urcuşul pe poteca marcată şi am ajuns la Cabana Caraiman, de unde am luat-o spre sud până la Cantonul Jepi. De aici drumul până la Babele mi s-a părut o plimbare.
La cabană ne-a aşteptat o cină deosebită. Şi o poveste frumoasă care a început la Cabana Babele în 13 august 1989.
Dacă mama ar avea un jurnal, însemnările ei de astăzi ar începe aşa: Cabana Babele, după douăzeci de ani.
Iar eu, privind acum Sfinxul, simt că trăiesc într-o lume a poveştilor fără sfârşit şi aş mai începe o poveste: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... În vremea veche, Timpul avea trup. Era un flăcău frumos ca lumina zilei şi mereu călătorea dintr-un loc într-altul. Într-o bună zi, el merse şi merse, până când ajunse la un izvor. Acolo întâlni o fată ce lua apă. Era Ileana Cosânzeana, zâna codrilor. El îi ceru să bea din ulciorul ei plin cu apă proaspătă, iar fata...
(pagină din jurnalul Silviei)

Să înţelegem:

, 13 august, 2009
am început această excursie am impresia că într-o realitate paralelă, într-o altă lume în care sufletul unei femei zidurile unei biserici, ţine fulgerul în mână, un dac a coborât de pe , conţii şi domnitorii , iar vântul şi ploile sculptează stânci .
Astăzi stau cu jurnalul lângă un cap uriaş şi mi se pare că sunt pe Platoul Gizeh, egiptean. Şi totuşi sunt în România, la altitudine în Munţii Carpaţi, .
Nu voi uita cum am ajuns aici. Planul era să urcăm cu telecabina, dar tata grozavă. „Cine urcă cu mine? Ştiu eu minunat”. Şi aşa, în timp ce mamele şi băieţii aşteptau la rând, , la telecabină, eu cu tata şi cu Andrei am pornit să căutăm poteca cu triunghiul albastru care va fi ghidul până aproape de Babele.
a fost uşor. Am mers după triunghiul albastru , dar apoi am cotit la prin pădure, unde am avut un urcuş . Dar a meritat, pentru că am văzut două minunate. Însă cadou l-am primit la ieşirea din pădure: Valea Jepilor în toată frumuseţea .
Ceea ce a urmat a fost o mică : un urcuş mai abrupt care cu lanţuri si cablu de oţel. Mergeam atenţi în şir, . În dreapta era care parcă ne absorbea... Am privit în jos o dată, ... Primejdia plutea în aer şi totul era mai spectaculos decât privit din telecabină! „Rămâne nostru”, a spus tata. Am fost . Dar bunicul cred că poate să afle ... Am continuat urcuşul marcată şi am ajuns la Cabana Caraiman, de unde spre sud până la Cantonul Jepi. De aici drumul până la Babele mi s-a părut .
La cabană ne-a aşteptat o cină . Şi o poveste frumoasă care la Cabana Babele în 13 august 1989.
Dacă mama un jurnal, însemnările ei de astăzi aşa: Cabana Babele, după .
Iar eu, acum Sfinxul, simt că într-o lume a poveştilor fără sfârşit şi aş mai începe o poveste: A fost odată , că dacă n-ar fi ... În vremea veche, Timpul avea . Era un flăcău frumos şi mereu călătorea . Într-o bună zi, el şi merse, până când ajunse la un izvor. Acolo o fată ce lua apă. Era Ileana Cosânzeana, zâna . El îi ceru din ulciorul ei plin cu apă proaspătă, iar fata...
(pagină din jurnalul Silviei)